luni, 5 ianuarie 2009

Incetul cu incetul...

Incetul cu incetul, devine diform si incepe sa manipuleze. Nu vrea sa zambeasca, dar, daca mama este prin preajma, iar el vrea lapte, zambeste. De-acum avem de-a face cu politica – inceputul, ABC-ul politicii.
In sinea lui, copilul incepe sa isi urasca parintii, pentru ca nu este respectat; in sinea lui, incepe sa se simta frustrat deoarece nu este iubit asa cum este. Se asteapta din partea lui sa faca anumite lucruri si abia pe urma va fi iubit. Dragostea are conditii; nu este bun asa cum este. Mai intai trebuie sa fie bun si abia pe urma va primi dragostea parintilor.
Asa ca, pentru a „merita“ copilul incepe sa devina fals; isi pierde orice urma de contact cu propria valoare intrinseca. Isi pierde respectul de sine si incetul cu incetul incepe sa se simta vinovat.
De multe ori, copilului ii trece prin mintea ideea urmatoare: „Astia chiar sunt parintii mei adevarati? Ar fi posibil sa ma fi adoptat? Poate ca ma pacalesc pentru ca s-ar parea sa nu existe nici un fel de dragoste.“ De o mie de ori vede furia in ochii lor, furia urata de pe chipurile parintilor sai si inca pentru asemenea nimicuri, incat nu intelege proportiile furiei provocate de aceste nimicuri.
La orice nimic, vede furia parintilor – nu-i vine sa creada, este atat de injust si de nedrept! Insa trebuie sa se supuna, trebuie sa plece capul, trebuie sa accepte ca necesitate. Incetul cu incetul, capacitatea lui de a iubi este ucisa.
Dragostea creste numai din dragoste. Dragostea are nevoie de un mediu plin de dragoste – acesta este aspectul fundamental care trebuie sa fie retinut. Numai intr-un mediu plin de dragoste creste dragostea; are nevoie de acelasi fel de palpitatie imprejurul ei.
Daca mama este iubitoare, daca tatal este iubitor – nu numai fata de copil, ci daca sunt iubitori si unul fata de celalalt, daca in casa exista o atmosfera de dragoste – copilul va incepe sa functioneze ca o fiinta a dragostei si nu va pune niciodata intrebarea „Ce este dragostea?“ Va sti acest lucru de la bun inceput, acesta va deveni fundamentul sau.
Insa acest lucru nu se intampla. Este pacat, dar acest lucru nu s-a intamplat pana acum. Iar copiii invata felul de a se purta al parintilor lor – reprosurile lor, conflictul dintre ei. Uita-te la tine insusi. Daca esti femeie, uita-te – este posibil sa repeti, aproape identic, comportamentul mamei tale. Uita-te la tine cand esti impreuna cu iubitul sau cu sotul tau: ce faci? Nu cumva repeti un model? Daca esti barbat, uita-te ce faci. Nu cumva te porti exact ca tatal tau? Nu cumva faci aceleasi prostii pe care le facea el? Odata, candva, erai surprins – „Cum poate tata sa faca asa ceva?“ –, iar acum faci aceleasi lucruri.
Oamenii nu fac decat sa repete; oamenii sunt imitatori. Fiinta umana este o maimuta. Repeti comportamentul mamei si al tatalui tau si trebuie sa renunti sa faci asta. Abia atunci vei sti ce inseamna dragostea, altfel vei ramane deformat.
Nu pot sa definesc ce este dragostea, pentru ca nu exista nici o definitie a dragostei. Este unul dintre lucrurile care nu pot sa fie definite, asemenea nasterii, mortii, asemenea lui Dumnezeu, asemenea meditatiei. Este unul dintre lucrurile care nu pot sa fie definite – nu pot sa-l definesc.